Eseu despre orbire, de Jose Saramago

Eseu despre orbire, de Jose Saramago, este un roman impresionant, care scoate la lumina toate tarele omului, toate fricile si toate mizeriile sufletesti. Atunci cand o boala misterioasa se abate asupra orasului, afectand din ce in ce mai multi oameni, guvernul decide sa ii inchida intr-un soi de sanatoriu, paziti cu strasnicie de catre soldati. Oamenii, orbi, speriati, infometati, se lasa manati de instincte, uitand ca au fost, cu doar cateva zile inainte, civilizati. Lumea le este data peste cap, valorile morale sunt cu desavarsire uitate, luptele capata forme grotesti. Cei mai multi devin bestii cu chip de om, caci boala, mizeria, saracia si teroarea transforma fiinta rationala in animal de prada. Suntem martori tacuti la furturi, violuri, crime, toate scaldate in sudoarea rece a fricii si in rahatul ce se imprastie prin cladire, pas cu pas. Jose Saramago reuseste sa picteze in cuvinte, in cartea Eseu despre orbire, un tablou infricosator. "Chiar sunt situatii in care omul isi poate pierde umanitatea? Pus in locul lor, as putea ramane cu mintea intreaga? Mi-as putea pastra bunatatea, empatia, principiile sau as ceda si as deveni una dintre bestiile oarbe inchise in sanatoriu? Iata doar cateva dintre intrebarile pe care romanul Eseu despre orbire
le ridica. 

Premiul Nobel pentru literatura (in anul 1998) a venit ca o recunoastere oficiala a valorii cartii Eseu despre orbire.